MARGARETA PÂSLARU- “Lasă-mi, toamnă, pomii verzi / Uite, ochii mei, ţi-i dau / Ieri, spre seară-n vântul galben / Arborii-n genunchi plângeau !”
De ce oare, astăzi, poezia, cu metaforele ei, cu mângâierile ei, cu cântecele de iubire ale ei, nu mai face parte din minunata familie a muzicii uşoare?
Mai ales, când ştiu foarte bine că toţi cei cu mirajul cântecului în suflet, trăiesc în tăcere durerea lipsei acestui balsam.
Ascultaţi, vă rog, încă odată, şi încă odată, aceste minunate versuri ale Anei Blandiana - notate mai sus - înnobilate şi mai mult de vraja muzicii şi vocii Margaretei Pâslaru. De altfel, Marea Solistă a cântecului românesc, a fost o adevărată stea, a multor iubitori de muzică, indiferent de vârstă.
Mai mult decât atât, Margareta Pâslaru a fost imaginea şi adevăratul model al tinerilor generaţiei ei. S-a bucurat de oricâte ori a fost aplaudată şi premiată, în muzică, în film sau în teatru, şi a suferit cumplit, atunci, când afla singură că ceea ce dorea din tot sufletul să realizeze, nu ieşise aşa cum îşi dorea.
De multe ori am avut ocazia - pe care, ca să fiu sincer am şi căutat-o - să colaborez cu marea vedetă. Dar, cele mai frumoase amintiri le păstrez la realizarea cântecului “Păsările nu mor niciodată“ o parafrază pe ideea unei poezii eminesciene. Refrenul cântecului era: “Şi se duc, se duc, pe rând / Zarea lumii întunecând / Şi se duc ca clipele / Scuturând aripile!”
Pe note Margareta mi-a propus o melodie fermecătoare, care sunt convins că i-ar fi plăcut şi marelui Eminescu, dacă ar fi auzit-o. Dar în unele locuri, textul meu nu se mai potrivea pe muzică. Am rugat-o să nu schimbe nimic. A doua zi am revenit cu textul adaptat melodiei compuse de Margareta, parafrazând puţin la final textul eminescian: “…şi se-ntorc, se-ntorc pe rând / Zarea lumii întunecând, / Şi se-ntorc ca clipele /Scuturând aripile!”.
Succesul pe care l-a avut acest cântec a depăşit cu mult închipuirea noastră. Modificările făcute, cu respect pentru compoziţia ei atît de minunată, nu au schimbat cu nimic ideea generoasă a versurilor. Cântecul îl aveţi acum lângă dumneavoastră pentru totdeauna. Dacă doriţi să vă convingeţi că tema cântecului nu a fost cu nimic schimbată, iată un mic fragment din prima variantă: “…Dar păsările-n zbor când au plecat, / Nu lăcrima copile niciodat, / Se vor întoarce iar pe-acelaşi drum, / Deşi e drum de apă, cer şi fum. /Se-ntorc mereu la cântecul de nai, / Se-ntorc aici pe-acest picior de plai,/ Căci păsările –n zbor când au plecat / Acest pământ de vis nu l-au uitat !...”
Îţi mulţumesc pentru tot, Margareta Pâslaru.
OVIDIU DUMITRU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu