Margareta Paslaru, longevitate creatoare pe multiple planuri: muzica, teatru, film, creatii muzicale, sustinerea tinerelor talente, CD-uri caritabile, actiuni de voluntariat. In 1968 a primit Discul de Aur premiul acordat de Consiliul de Stat pentru Cultura si Arta CSCA si Electrecord. 1969 i s-a inmanat prestigiosul trofeu M.I.D.E.M. (Marché International du Disque et de l'Édition Musicale, pe scena la Cannes - Franta ediția 1967/1968). Este prima solista de muzica usoara din Romania care a primit acest trofeu. In 2008 a fost onorata la Uniunea Compozitorilor pentru 50 de ani de activitate neintrerupta. A initiat in 2009 programul Banca de Alimente - Crucea Rosie. Artista pentru care au scris 65 de compozitori a inregistrat 793 de piese la Radio, TV si pe discuri pana in prezent, inclusiv 111 compozitii proprii declarate la UCMR-ADA. In 2018 au fost sarbatoriti cei 60 de ani creativi la Muzeul Literaturii Romane marcand deceniile 2000. Legendara artista a primit in USA 2002 Premiul Women of Excelence pentru initierea sarbatoririi zilei de 1 Iunie "International Children's Day". In 2016 Uniunea Autorilor si Realizatorilor de Film - UARF i-a oferit Diploma de Excelenta si clacheta "Artist plurivalent". Desemnata Primul Ambasador al Festivalului Tanar Sibiu, artista a primit Diploma "Platina valorii" in 2019. Premiul Academic si Trofeul UCIN pentru întreaga activitate i-au fost inmanate de prof.univ.dr. Laurentiu Damian la Gala Uniunii Cineaștilor 2021.

Margareta Paslaru ''O legenda vie a Romaniei o artista cu totul speciala'' Jurnalul National 2008

Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 28 septembrie 2019

Despre Margareta Paslaru si Lasa-mi toamna pomii verzi


" Nimeni, niciodată, nu va interpreta melodia asta, lăsându-te să respiri toamnă chiar și fără s-o privești din spatele ferestrei precum Margareta. Margareta Pâslaru".
Toamna și”Lasă-mi toamna, pomii verzi”
 
Când vine toamna, inevitabil melancolii se răsfrâng asupra ființei tale. Îți mângâi sufletul cu sunete ce îți înalță spiritul spre lumini doborâtoare. Da. Te răscolește dorul, respiri trecut, rămâi cantonat în gânduri. Playlistul personal se agață și el într-o notă de tristețe râvnită, într-o cădere lucioasă. Vezi sufletul trist al copacilor în bătăi pale de soare și arămiul asfaltului care îți îmbracă privirea cuprinsă de visare.
Te trezești însoțit de culori muzicale de toamnă, te rupi de prezent și participi la amintirile tale. Toamna este anotimpul amintirilor, aș spune, dar totodată, paradoxal, al unei frici de inexorabilitatea timpului. O invocare, o implorare în plus pentru a mai sta locului, pentru a nu risipi clipele.  Cum spune cântecul: lasă-mi toamnă, pomii verzi…
Câtă imaginație! Câtă adevăr! Câtă actualitate în versurile Anei Blandiana într-o poezie scrisă acum zeci de ani (melodia apare pe discul de vinil Melodii 81 fiind compusă cu un an în urmă)! Cât prezent descris într-un timp ce ne fugărește, ce ne smulge din visare, din căutări și lumini lăuntrice. O poezie verde pentru adevărul crud azi mai mult ca oricând. Adevăr transmis sonor, impecabil, unic și irepetabil de vocea gravă, ușor inocentă, cu sonorități puternice de marea artistă. Nimeni, niciodată, nu va interpreta melodia asta, lăsându-te să respiri toamnă chiar și fără s-o privești din spatele ferestrei precum Margareta. Margareta Pâslaru.
Tex preluat de pe blogul    https://calatoriefaralimite.blogspot.com
W

Arhivă blog