Margareta Pâslaru îşi oferă ajutorul în cadrul Campaniei Naţionale „Artiştii pentru artişti”, iniţiată de UNITER. Astfel, ieri seară, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional din Bucureşti, artista a oferit autografe pentru CD-ul „50 de ani de la primul disc”, fondurile obţinute din vânzarea acestui album urmând să fie cedate în beneficiul artiştilor aflaţi în nevoie. „Nu puteam să nu fiu aproape de actori. Am avut şansa de a juca împreună cu unii dintre ei în teatru şi filme. Voi lua parte la Campania «Artiştii pentru artişti» ori de câte ori va fi necesar. În tinereţe ne străduim să ne facem un nume. La maturitate trebuie să folosim numele spre binele altora”, mărturiseşte Margareta Pâslaru.
În cadrul campaniei au avut loc spectacole la Teatrul de Comedie, Teatrul German de Stat din Timişoara, Teatrul de Nord Satu Mare, Teatrul Naţional de Operetă, Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani, Teatrul pentru copii „Arlechino” din Braşov, Teatrul „Ariel” din Târgu-Mureş, Teatrul Naţional din Craiova, Teatrul Mic şi Opera Naţională din Bucureşti. Banii obţinuţi din vânzarea biletelor pentru respectivele spectacole vor fi donaţi pentru Fondul de Solida ritate Teatrală.
Pentru consecvenţa cu care îşi ajută colegii de breaslă, Jurnalul Naţional o declară pe Margareta Pâslaru „Omul zilei”.
Foto: Dan Marinescu / Jurnalul Naţional