Acum un an, la Paris, am avut placerea si privilegiul de a o cunoaste pe cea care a fost idolul copilariei mele: Margareta Paslaru. Era invitata Festivalului de film romanesc pe care-l face, de citiva ani, Dan Burlac – neobositul promotor (si, uneori, producator) al acestui cinema.
Aflasem, de la colega mea Magda Mihailescu, ca Margareta urma sa fie prezenta intr-una din zile; era exact ziua cind trebuia sa sosesc de la Clermont-Ferrand (drum lung, din inima Frantei...).
Am ajuns pe dupa-masa in Gare de Lyon, m-am repezit – cu tona de bagaje – spre metrou si am ajuns, la prietenii mei parizieni din arondismentul 16, putin du pa ora cind urma sa-si faca aparitia Margareta la cinema-ul „Le Latina”. Gi fiiam, eram un lac de transpiratie... Am facut repede un dus, m-am schimbat si am luat iarasi metroul in sens invers; aveam inima cit un purice la gindul ca o s-o ratez!
Intilnirea era sus, in incaperea de deasupra cinema-ului unde, de citeva ori pe saptamina, au loc seri de tango. De asta data, ritmurile voluptuos-melancolice erau inlocuite cu un slagar cinematografic irezistibil: „the title song” – cum zic anglo-saxonii – din filmul Veronica (muzica, daca nu ma insel, este a lui Temistocle Popa). M-am gindit ca e un semn bun: „Veronicaa, Veronicaaa, fata buna si cuminte”, cintat de Margareta, suna ca un descintec care deschide calea spre Zina din film – si cintareata/actrita din realitate...
Caci, pentru mine cel putin, Margareta ramine – incontestabil –nu doar cea mai frumoasa, cea mai glorioasa si cea mai duioasa amintire din „vremea muzicii usoare romanesti”, ci si cea mai actuala (desi discreta) vedeta adevarata pe care va fi cunoscut-o „showbiz”-ul autohton de cind e el „showbiz”. Farmecul ei s-a dovedit durabil si este intact: care alta artista se poate lauda ca, pe linga slagarele pe care le stim, si care au intrat in cultura populara odata cu Vocea pe care i-o stim, au in CV un rol in teatru, in regia lui Liviu Ciulei (Polly, din Opera de trei parale)?
Si care alta „cintareata de muzica usoara” se poate lauda cu un rol in cinema, scris anume pentru ea, precum cel din fermecatorul Un film cu o fata fermecatoare (scenariul: Radu Cosasu; regia: Lucian Bratu)? Margareta a trecut prin toate cu gratie si cu talent, demonstrind nu doar o inteligenta actoriceasca remarcabila, dar si o inspirata capacitate de reinventare a propriei cariere...
Cind i-am fost prezentat, recunosc ca m-am facut piftie! Desi Margareta Paslaru nu are nimic intimidant – este o doamna inca frumoasa si cocheta, care vorbeste intelept si precis –, forta personalitatii sale te subjuga. Am avut parte de citeva minute de tête-à-tête (mai intii crispat, din partea mea, apoi absolut rela xat, gratie Margaretei), inainte ca hoardele de copii insotiti de parinti sa navaleasca in „sala de tango” unde Zina Veronicai oficia miracolul intilnirii cu Vedeta Preferata.
Margareta era acolo, in carne si oase, imbracata frumos in negru si alb, cu un lornion la butoniera, fara nimic artificial – fericita, pur si simplu, sa-si cunoasca fanii cei mai tineri. Fericirea lor era si a mea.
Articol publicat in ELLE Februarie 2008
Sursa: ELLE / Lifestyle / Opinii
