Margareta Paslaru ''O legenda vie a Romaniei o artista cu totul speciala'' Jurnalul National 2008
Se afișează postările cu eticheta autografe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta autografe. Afișați toate postările
duminică, 24 noiembrie 2019
vineri, 29 iunie 2018
Margareta Paslaru - Imagini - autografe la Muzeul National al Literaturii Romane in jurul albumului de autor 'Providenta'
Va multumesc pentru invitatie, stimata doamna Loreta Popa. Apreciem generozitatea publicului care a umplut sala Muzeului National al Literaturii Romane, pentru a-si procura albumul de autor 'Providenta'. Astfel, au contribuit indirect, la mai binele Asociatiei Nevazatorilor carora le donez drepturile de autor, rezultate din vanzarea CD-ului. Credit foto, Lucian Nastase
Invitata de onoare a fost distinsa doamna Ana Blandiana
Invitata de onoare a fost distinsa doamna Ana Blandiana
sâmbătă, 22 noiembrie 2014
Margareta Paslaru - 'Actorii canta' la Gaudeamus, Targul de Carte
.jpg)
Va asteptam la Gaudeamus, standul 342 B Uniunea Editorilor din Romania - Sambata ora 17.00 ma voi intalni cu acei care isi doresc si CD-ul 'Actorii canta'..
Incasarile sunt directionate catre Campania 'Artistii pentru artisti' Fondul de Solidaritate Teatrala - UNITER
joi, 10 aprilie 2014
Porniri rebele izbucneau prin muzica - interviu cu Margareta Paslaru
Divele muzicii romanesti
http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/porniri-rebele-izbucneau-muzica-interviu-margareta-paslaru
„Porniri rebele izbucneau prin muzică“ - interviu cu Margareta PÂSLARU
„Chiar nu sînt nostalgică, lucrez fără oprire“, mi-a mărturisit Margareta Pâslaru în timpul acestui interviu. Eu sînt însă nostalgic după acea Margareta pe care o ştiu de mic, graţie apariţiilor de la televizor şi a vinilurilor din casă, şi nu aş fi irosit pentru nimic în lume ocazia de a reintra „în grădina bucuriilor“ atunci cînd am avut plăcerea de a o cunoaşte – de unde şi acest delicat du-te vino de mai jos,
între prezentul atît de strălucit şi de activ al Margaretei Pâslaru, şi trecutul în care un copilaş din provincie (alias subsemnatul) cînta pe scena unei serbări de grădiniţă exact piesa „În grădina bucuriilor“ – încurcînd, de fîstîceală, bucuriile cu trandafirii...
Vă consideraţi o divă?
Conotaţia negativă învecinată cu ifosele acestei categorii mi-e străină. În ciuda aparenţelor, sînt introvertită, aleg esenţa, sensibilitatea creatoare. Prefer Alergătorii de cursă lungă ale căror perseverenţă şi dăruire sînt descrise în compoziţia cu acelaşi nume.
Care este atunci „portretul-robot“ al unei dive, în viziunea dumneavoastră?
Din cîte am auzit, e vorba despre atitudine, celebre cîntăreţe de operă erau numite „dive“, capriciile lor fiind acceptate, cîndva. Termenul s-a alterat peste Ocean, fiind atribuit anumitor cîntăreţe pop cu pretenţii exagerate – unele băute şi drogate, altele întîrziind la spectacole –, care afişează aventuri amoroase, alimentează scandalul – ceea ce vinde bilete şi discuri, o vreme.
Aţi vrut dintotdeauna să deveniţi cîntăreaţă? Care a fost momentul în care aţi avut certitudinea că aţi reuşit?
Certitudine? Hm… totu-i relativ, las faptele să vorbească. Evoluez, sînt un work in progress, ceva mai mult decît o „cîntăreaţă“, diversitatea m-a adoptat. Faptul că am depăşit sfera muzicală s-a datorat maestrului Liviu Ciulei care m-a ales pentru Opera de trei parale de Bertold Brecht, ca partenera lui Toma Caragiu.
Apropo de actorie: de ce ulterior aţi jucat, totuşi, atît de puţin? Un asemenea început ar fi putut prefigura şi o carieră extraordinară în cinema.
Rolul dramatic Iulia – întruchipînd o vampă – în coproducţia Tunelul mi-a adus, în 1966, Premiul pentru debut în cinematografie, într-un festival naţional. Interpretarea şi presa elogioasă au atras atenţia regizorilor, dar partiturile actriţelor erau scrise pentru un alt tip de femeie, în acea perioadă. Îmbucurătoare a fost invitaţia lui Nell Cobar de a compune muzica pentru două episoade ale serialului Mihaela. Am învăţat conceptul secvenţelor scurte, cu accente expresive, de cîteva secunde. De atunci, dezvolt teme muzicale de respiraţie, care, orchestrate, pot deveni tema unor filme de lungmetraj.
Ce însemna, de fapt, să fiţi o celebritate de calibrul dvs., în acea perioadă?
Au fost 63 de compozitori care au scris pentru timbrul meu vocal. Eram dorită, lucram intens, înregistram, filmam, compuneam, ardeam. Simţeam chemarea, pasiunea care şi astăzi mă trezeşte cu idei, în zori. În rest, trăiam discret. Ce epocă? Porniri rebele izbucneau prin muzică, versurile poetului Ion Horea m-au atins: „Decît în jugul tău fictiv, decît cu aripi de şindrilă, mai bine soarta lui Sisif, cu bolovanul dus în silă.“ Piesa n-a „trecut“ la comisie; am luat-o drept compliment. Muzica este o necesitate pentru mine, prin ea exprim ceea ce, doar în cuvinte, n-ar transmite tulburătoarea emoţie.
Cît de importantă era însă imaginea? Aveaţi stilişti sau v-aţi impus singură atît de specialul look (vestimentaţia şi, mai ales, coafura)?
Eleganţa mult admirată avea rolul de a servi piesa încredinţată, fiecare costumaţie sublinia atmosfera din text, nu era o paradă ostentativă a modei. Coordonam elementele auditive cu cele vizuale, inclusiv mişcarea scenică, într-un tot armonios. Părul, coafura liberă dansa cu mine – mă tundeam la domnul Puiu; înţelegea perfect ceea ce îmi doream.
Aveaţi vreo sursă de inspiraţie „din afară“? Ce personalităţi muzicale din epocă aţi admirat?
Mă impresionau micul dirijor Roberto Benzi şi Lolita Torres; colega de bancă susţinea că semăn cu ea, avea aluniţă… Între 1958 şi 1960, nu am avut surse de inspiraţie, televiziunea era la început de drum, melomanii strecurau discuri aduse din afară. Revista Femeia m-a invitat la o sesiune foto cu propria vestimentaţie, în 1964. Îmi foloseam imaginaţia, schiţam motive naţionale pe care le purtam în străinătate: ilic, brîu, trăistuţă, broderii, iar ia bărbătească purtată cu pantaloni devenea o tunică originală, şic. Vedetele veneau la festivaluri cu întreg staff-ul şi mă intimidau, dar numai pînă la minutul adevărului, pe scenă, cînd mă dezlănţuiam.
Admiram trupa The Beatles şi originalitatea lor, armoniile stranii magnetizau.
Era greu să plecaţi în străinătate? Care a fost turneul cel mai important în care aţi fost?
N-aş putea ierarhiza, fiecare turneu a avut farmecul său. Presa din RDG şi din Ungaria semnala faptul că vindeam 300.000 de discuri în ţările socialiste, în anii 1963 şi 1964. În primii zece ani de meserie nu am avut viză în Vest. Abia după trofeul MIDEM – Discul de Marmură, primit la Cannes în 1969 –, invitaţiile s-au ţinut lanţ, fiecare ieşire devenind o experienţă stimulatoare. Reprezentam România, cîntam pentru publicul fiecărei ţări, succesul autentic atrăgea alte contracte; noţiunea de „diaspora“ era inexistentă.
Iar în ţară? Cum erau programate apariţiile la TV?
Regizorii îşi alegeau soliştii, potrivit tematicii, la fel şi compozitorii. Neavînd agent sau impresar, primeam invitaţii prin telefon. Scrisorile sosite la redacţie jucau un rol important, atît la TV cît şi la Radio.
Se cînta live, sau se făcea play-back?
A face play-back la TV oriunde în lume era o artă vecină cu filmul; nu-i simplu să frazezi şi să respiri în acelaşi loc, interpretarea te fură. Să nu uităm că zgomotele din platou şi paşii dansatorilor, comenzile coregrafului – 5, 6, 7, 8... – făceau imposibil cîntatul în direct. Calitatea sunetului fiind importantă, play-back-ul domina. Însă în turnee, concerte televizate, spectacole în aer liber se cînta în direct, fireşte, cu trupă.
Cum era viaţa de turneu? Cu ce mergeaţi, cum era publicul de atunci?
Eram elevă cînd mi s-a permis o deplasare alături de Ioana Radu şi Mia Braia, într-un spectacol cu Maria Tănase şi orchestra acordeonistului Horia Ropcea. În anii ’60, după încheierea celor aproximativ patru sute de reprezentaţii la Teatrul Bulandra, efectuam turnee cu trenul, la cuşetă, ceea ce m-a inspirat să compun piesa „Turneul“, cu gloria şi tristeţea ei... Am străbătut ţara cu N. Stroe, apoi cu Mircea Crişan. Teatrul Tănase m-a invitat şi am colaborat cu Fugaru şi trupa Sincron, apoi cu Dan Spătaru, trupa Savoy sau Mircea Drăgan şi Romanticii. Jucam în săli friguroase, dar aplauzele fierbinţi încălzeau şi cabina, şi camera de hotel. Miliţia călare încerca să păstreze ordinea, păzindu-ne; publicul ne aclama la scenă deschisă, făcea culoar la hotel, smulgea răsaduri, în loc de buchete. Condiţiile s-au îmbunătăţit în anii ’70, călătoream cu autobuzul. Ştiind că se lucra în trei schimburi, vizitam fabricile pentru a mă întîlni şi cu cei care nu ajungeau la spectacol.
Cum vă raportaţi azi la celebritatea dobîndită în epocă?
Îmi urmez motto-ul: „În tinereţe ne străduim să ne facem un nume. La maturitate trebuie să folosim numele spre binele altora.“ Compun muzică, scriu texte, mă concentrez asupra lucrului care rămîne – înregistrarea. Dau curs invitaţiilor speciale de tipul Gala Crucea Roşie sau Gala Artiştii pentru Artişti – UNITER. Lansez CD-uri cu finalitate umanitar-caritabilă. Susţin tineri talentaţi prin rubrica radiofonică Margareta prezintă pe… Din 2010, ofer un premiu anual „pentru originalitate interpretativă“. Lucrez la volumul II al cărţii Eu şi Timpul.
Aveţi fani care v-au urmărit de la începutul carierei şi pînă astăzi?
Da, colegi de liceu din 1958, cu copiii şi nepoţii lor, care au vizionat filmele din seria Veronica. Alte generaţii au început să-mi asculte muzica şi colaborez cu ele :):)
Care a fost cel mai plăcut şi neaşteptat compliment pe care l-aţi primit?
Nevăzătorii mi-au citit sufletul. Nu pot uita scrisoarea unei fete din Sibiu: „Eu aud ceea ce văzătorii nu pot, sînteţi tristă, plîng cînd vă ascult la radio.“ S-a dus la cinema cu prietena ei ca să mă „vadă“ în Tunelul; ea îi descria acţiunea de pe ecran: „Acum i se dă un bilet… îl ascunde în decolteu… le cîntă nemţilor… acum se dezbracă şi rămîne în combinezon...“
În Moartea domnului Lăzărescu, Cristi Puiu a lansat moda „şlagărului românesc“ pe genericele filmelor Noului Val, cu piesele dvs. „Cum e oare?“ şi „În apa mării“. V-a surprins acest lucru? Cum credeţi că se integrează melodiile în contextul filmului?
Mi-am auzit glasul rezonînd şi la Lincoln Center în New York, unde am vizionat Moartea domnului Lăzărescu împreună cu familia. Alegerea melodiilor a subliniat atmosfera, în special la final. Muzica susţine dinamica filmului, spectatorii ies din sală înfioraţi de sunete obsedante.
Există un concept care a „prins“ foarte bine în ultima vreme, numit „Discoteca“ – o tentativă lăudabilă şi, de cele mai multe ori, reuşită, de a „recupera“ nostalgic celebrităţile muzicale din epocă şi de a le face accesibile publicului tînăr de azi. Ce ar trebui să se întîmple ca să vă vedem şi pe dvs., în viitorul apropiat, ca protagonistă a unui concert din seria „Discoteca“?
Un regizor de platou inspirat, trupa de tineri pe care îi susţin, repetiţii serioase cu sunet şi lumini lucrate pe text, un prezentator care să anunţe „Actorii cîntă“… şi CD-ul de vînzare la intrare, în beneficiul Fondului de Solidaritate Teatrală.
a consemnat Mihai CHIRILOV
Foto: arhiva personală M. Pâslaru
W
între prezentul atît de strălucit şi de activ al Margaretei Pâslaru, şi trecutul în care un copilaş din provincie (alias subsemnatul) cînta pe scena unei serbări de grădiniţă exact piesa „În grădina bucuriilor“ – încurcînd, de fîstîceală, bucuriile cu trandafirii...
Vă consideraţi o divă?
Conotaţia negativă învecinată cu ifosele acestei categorii mi-e străină. În ciuda aparenţelor, sînt introvertită, aleg esenţa, sensibilitatea creatoare. Prefer Alergătorii de cursă lungă ale căror perseverenţă şi dăruire sînt descrise în compoziţia cu acelaşi nume.
Care este atunci „portretul-robot“ al unei dive, în viziunea dumneavoastră?
Din cîte am auzit, e vorba despre atitudine, celebre cîntăreţe de operă erau numite „dive“, capriciile lor fiind acceptate, cîndva. Termenul s-a alterat peste Ocean, fiind atribuit anumitor cîntăreţe pop cu pretenţii exagerate – unele băute şi drogate, altele întîrziind la spectacole –, care afişează aventuri amoroase, alimentează scandalul – ceea ce vinde bilete şi discuri, o vreme.
Aţi vrut dintotdeauna să deveniţi cîntăreaţă? Care a fost momentul în care aţi avut certitudinea că aţi reuşit?
Certitudine? Hm… totu-i relativ, las faptele să vorbească. Evoluez, sînt un work in progress, ceva mai mult decît o „cîntăreaţă“, diversitatea m-a adoptat. Faptul că am depăşit sfera muzicală s-a datorat maestrului Liviu Ciulei care m-a ales pentru Opera de trei parale de Bertold Brecht, ca partenera lui Toma Caragiu.
Apropo de actorie: de ce ulterior aţi jucat, totuşi, atît de puţin? Un asemenea început ar fi putut prefigura şi o carieră extraordinară în cinema.
Rolul dramatic Iulia – întruchipînd o vampă – în coproducţia Tunelul mi-a adus, în 1966, Premiul pentru debut în cinematografie, într-un festival naţional. Interpretarea şi presa elogioasă au atras atenţia regizorilor, dar partiturile actriţelor erau scrise pentru un alt tip de femeie, în acea perioadă. Îmbucurătoare a fost invitaţia lui Nell Cobar de a compune muzica pentru două episoade ale serialului Mihaela. Am învăţat conceptul secvenţelor scurte, cu accente expresive, de cîteva secunde. De atunci, dezvolt teme muzicale de respiraţie, care, orchestrate, pot deveni tema unor filme de lungmetraj.
Ce însemna, de fapt, să fiţi o celebritate de calibrul dvs., în acea perioadă?
Au fost 63 de compozitori care au scris pentru timbrul meu vocal. Eram dorită, lucram intens, înregistram, filmam, compuneam, ardeam. Simţeam chemarea, pasiunea care şi astăzi mă trezeşte cu idei, în zori. În rest, trăiam discret. Ce epocă? Porniri rebele izbucneau prin muzică, versurile poetului Ion Horea m-au atins: „Decît în jugul tău fictiv, decît cu aripi de şindrilă, mai bine soarta lui Sisif, cu bolovanul dus în silă.“ Piesa n-a „trecut“ la comisie; am luat-o drept compliment. Muzica este o necesitate pentru mine, prin ea exprim ceea ce, doar în cuvinte, n-ar transmite tulburătoarea emoţie.
Cît de importantă era însă imaginea? Aveaţi stilişti sau v-aţi impus singură atît de specialul look (vestimentaţia şi, mai ales, coafura)?
Eleganţa mult admirată avea rolul de a servi piesa încredinţată, fiecare costumaţie sublinia atmosfera din text, nu era o paradă ostentativă a modei. Coordonam elementele auditive cu cele vizuale, inclusiv mişcarea scenică, într-un tot armonios. Părul, coafura liberă dansa cu mine – mă tundeam la domnul Puiu; înţelegea perfect ceea ce îmi doream.
Aveaţi vreo sursă de inspiraţie „din afară“? Ce personalităţi muzicale din epocă aţi admirat?
Mă impresionau micul dirijor Roberto Benzi şi Lolita Torres; colega de bancă susţinea că semăn cu ea, avea aluniţă… Între 1958 şi 1960, nu am avut surse de inspiraţie, televiziunea era la început de drum, melomanii strecurau discuri aduse din afară. Revista Femeia m-a invitat la o sesiune foto cu propria vestimentaţie, în 1964. Îmi foloseam imaginaţia, schiţam motive naţionale pe care le purtam în străinătate: ilic, brîu, trăistuţă, broderii, iar ia bărbătească purtată cu pantaloni devenea o tunică originală, şic. Vedetele veneau la festivaluri cu întreg staff-ul şi mă intimidau, dar numai pînă la minutul adevărului, pe scenă, cînd mă dezlănţuiam.
Admiram trupa The Beatles şi originalitatea lor, armoniile stranii magnetizau.
Era greu să plecaţi în străinătate? Care a fost turneul cel mai important în care aţi fost?
N-aş putea ierarhiza, fiecare turneu a avut farmecul său. Presa din RDG şi din Ungaria semnala faptul că vindeam 300.000 de discuri în ţările socialiste, în anii 1963 şi 1964. În primii zece ani de meserie nu am avut viză în Vest. Abia după trofeul MIDEM – Discul de Marmură, primit la Cannes în 1969 –, invitaţiile s-au ţinut lanţ, fiecare ieşire devenind o experienţă stimulatoare. Reprezentam România, cîntam pentru publicul fiecărei ţări, succesul autentic atrăgea alte contracte; noţiunea de „diaspora“ era inexistentă.
Iar în ţară? Cum erau programate apariţiile la TV?
Regizorii îşi alegeau soliştii, potrivit tematicii, la fel şi compozitorii. Neavînd agent sau impresar, primeam invitaţii prin telefon. Scrisorile sosite la redacţie jucau un rol important, atît la TV cît şi la Radio.
Se cînta live, sau se făcea play-back?
A face play-back la TV oriunde în lume era o artă vecină cu filmul; nu-i simplu să frazezi şi să respiri în acelaşi loc, interpretarea te fură. Să nu uităm că zgomotele din platou şi paşii dansatorilor, comenzile coregrafului – 5, 6, 7, 8... – făceau imposibil cîntatul în direct. Calitatea sunetului fiind importantă, play-back-ul domina. Însă în turnee, concerte televizate, spectacole în aer liber se cînta în direct, fireşte, cu trupă.
Cum era viaţa de turneu? Cu ce mergeaţi, cum era publicul de atunci?
Eram elevă cînd mi s-a permis o deplasare alături de Ioana Radu şi Mia Braia, într-un spectacol cu Maria Tănase şi orchestra acordeonistului Horia Ropcea. În anii ’60, după încheierea celor aproximativ patru sute de reprezentaţii la Teatrul Bulandra, efectuam turnee cu trenul, la cuşetă, ceea ce m-a inspirat să compun piesa „Turneul“, cu gloria şi tristeţea ei... Am străbătut ţara cu N. Stroe, apoi cu Mircea Crişan. Teatrul Tănase m-a invitat şi am colaborat cu Fugaru şi trupa Sincron, apoi cu Dan Spătaru, trupa Savoy sau Mircea Drăgan şi Romanticii. Jucam în săli friguroase, dar aplauzele fierbinţi încălzeau şi cabina, şi camera de hotel. Miliţia călare încerca să păstreze ordinea, păzindu-ne; publicul ne aclama la scenă deschisă, făcea culoar la hotel, smulgea răsaduri, în loc de buchete. Condiţiile s-au îmbunătăţit în anii ’70, călătoream cu autobuzul. Ştiind că se lucra în trei schimburi, vizitam fabricile pentru a mă întîlni şi cu cei care nu ajungeau la spectacol.
Cum vă raportaţi azi la celebritatea dobîndită în epocă?
Îmi urmez motto-ul: „În tinereţe ne străduim să ne facem un nume. La maturitate trebuie să folosim numele spre binele altora.“ Compun muzică, scriu texte, mă concentrez asupra lucrului care rămîne – înregistrarea. Dau curs invitaţiilor speciale de tipul Gala Crucea Roşie sau Gala Artiştii pentru Artişti – UNITER. Lansez CD-uri cu finalitate umanitar-caritabilă. Susţin tineri talentaţi prin rubrica radiofonică Margareta prezintă pe… Din 2010, ofer un premiu anual „pentru originalitate interpretativă“. Lucrez la volumul II al cărţii Eu şi Timpul.
Aveţi fani care v-au urmărit de la începutul carierei şi pînă astăzi?
Da, colegi de liceu din 1958, cu copiii şi nepoţii lor, care au vizionat filmele din seria Veronica. Alte generaţii au început să-mi asculte muzica şi colaborez cu ele :):)
Care a fost cel mai plăcut şi neaşteptat compliment pe care l-aţi primit?
Nevăzătorii mi-au citit sufletul. Nu pot uita scrisoarea unei fete din Sibiu: „Eu aud ceea ce văzătorii nu pot, sînteţi tristă, plîng cînd vă ascult la radio.“ S-a dus la cinema cu prietena ei ca să mă „vadă“ în Tunelul; ea îi descria acţiunea de pe ecran: „Acum i se dă un bilet… îl ascunde în decolteu… le cîntă nemţilor… acum se dezbracă şi rămîne în combinezon...“
În Moartea domnului Lăzărescu, Cristi Puiu a lansat moda „şlagărului românesc“ pe genericele filmelor Noului Val, cu piesele dvs. „Cum e oare?“ şi „În apa mării“. V-a surprins acest lucru? Cum credeţi că se integrează melodiile în contextul filmului?
Mi-am auzit glasul rezonînd şi la Lincoln Center în New York, unde am vizionat Moartea domnului Lăzărescu împreună cu familia. Alegerea melodiilor a subliniat atmosfera, în special la final. Muzica susţine dinamica filmului, spectatorii ies din sală înfioraţi de sunete obsedante.
Există un concept care a „prins“ foarte bine în ultima vreme, numit „Discoteca“ – o tentativă lăudabilă şi, de cele mai multe ori, reuşită, de a „recupera“ nostalgic celebrităţile muzicale din epocă şi de a le face accesibile publicului tînăr de azi. Ce ar trebui să se întîmple ca să vă vedem şi pe dvs., în viitorul apropiat, ca protagonistă a unui concert din seria „Discoteca“?
Un regizor de platou inspirat, trupa de tineri pe care îi susţin, repetiţii serioase cu sunet şi lumini lucrate pe text, un prezentator care să anunţe „Actorii cîntă“… şi CD-ul de vînzare la intrare, în beneficiul Fondului de Solidaritate Teatrală.
a consemnat Mihai CHIRILOV
Foto: arhiva personală M. Pâslaru
W
miercuri, 27 noiembrie 2013
Margareta Paslaru - va invita la Libraria Eminescu
...prezentata de criticul Calin Caliman
Curtea Veche Publishing vă invită să o întâlniți pe Margareta Pâslaru în cadrul unei sesiuni speciale de autografe, prilejuită de aniversarea a 55 de ani de activitate desfăşurată pe multiple planuri și 70 de viață. Fanii îndrăgitei artiste o vor putea reîntâlni joi, 28 noiembrie, de la ora 17.00, în cadrul unei sesiuni de autografe în jurul volumului “Eu şi Timpul. Viaţă, vocaţie, viziune”, apărut la Curtea Veche Publishing, cu participarea criticului Călin Căliman. Oficiile de gazdă vor fi făcute de doamna Geta Vodislav, director al Librăriei Eminescu..
În volumul “Eu şi Timpul. Viaţă, vocaţie, viziune”, Margareta Pâslaru reuşeşte să suprindă cinematografic şi să redea cu sensibilitate momente reprezentative din viaţa şi cariera sa. Cititorii vor fi bucuroşi să descopere în cartea cu amintiri 100 de ilustraţii din arhiva personală, multe dintre ele prezentate publicului în premieră.
Dintr-o familie de artişti, Margareta Pâslaru a moştenit înclinaţiile spre artă, ştiind să danseze, să creeze costume, să cânte şi să interpreteze roluri interesante, având adesea alături artişti remarcabili ce au rămas în inimile oamenilor, precum Toma Caragiu, Ştefan Iordache, Marin Moraru, George Măruţă, Rodica Tapalagă sau Maria Tănase.
Titlul volumului a fost ales, după cum declară chiar Margareta Pâslaru, ca urmare a obsesiei sale pentru ireversibilul TIMP, ce a urmărit-o încă de la vârsta de 9 ani, când a conştientizat că “nu va mai serba niciodată 9 ani la 9 iulie”. Această preocupare a continuat prin cântecele compuse de-a lungul timpului: “Ceasul vrăjitor” (1967), “Timpul” (1970), “Eu şi Timpul” (1980). Momentul decisiv pentru alegerea titlului cărţii autobiografice a rămas, însă, emoţionanta redescoperire, la 69 de ani, a bustului realizat de Corneliu Medrea, bust ce o reprezenta chiar pe artistă la 19 ani. Fotografia ce ilustrează acest moment apare pe coperta cărţii. “Nimic nu este întâmplător”(Margareta Pâslaru).
Dintr-o familie de artişti, Margareta Pâslaru a moştenit înclinaţiile spre artă, ştiind să danseze, să creeze costume, să cânte şi să interpreteze roluri interesante, având adesea alături artişti remarcabili ce au rămas în inimile oamenilor, precum Toma Caragiu, Ştefan Iordache, Marin Moraru, George Măruţă, Rodica Tapalagă sau Maria Tănase.
Titlul volumului a fost ales, după cum declară chiar Margareta Pâslaru, ca urmare a obsesiei sale pentru ireversibilul TIMP, ce a urmărit-o încă de la vârsta de 9 ani, când a conştientizat că “nu va mai serba niciodată 9 ani la 9 iulie”. Această preocupare a continuat prin cântecele compuse de-a lungul timpului: “Ceasul vrăjitor” (1967), “Timpul” (1970), “Eu şi Timpul” (1980). Momentul decisiv pentru alegerea titlului cărţii autobiografice a rămas, însă, emoţionanta redescoperire, la 69 de ani, a bustului realizat de Corneliu Medrea, bust ce o reprezenta chiar pe artistă la 19 ani. Fotografia ce ilustrează acest moment apare pe coperta cărţii. “Nimic nu este întâmplător”(Margareta Pâslaru).
vineri, 22 noiembrie 2013
Margareta Paslaru va invita si la libraria Humanitas duminica, ora 13.00 langa Cismigiu
Librăria Humanitas de la Cişmigiu ne aşteaptă duminica, de la ora 13:00, la o sesiune de autografe cu Margareta Pâslaru.
Sunt 55 de ani de carieră, iar artista aşteaptă să ofere autografe la apariţia noului CD - "Margareta 70". -
See more at: http://stiri.tvr.ro/cooltura-inca-doua-zile-de-gaudeamus-sesiune-de-autografe-margareta-paslaru-si-concert-loredana_37465.html#sthash.uQEeHFaB.dpuf
marți, 24 septembrie 2013
Margareta Paslaru a fost invitata la Noaptea Alba a Filmului Romanesc
Pelicula "Un film cu o fata fermecatoare" - regia Lucian Bratu -
a fost vizionata la Muzeul Taranului Roman dupa 46 de ani de la lansare...
Foto: Lucian Nastase
a fost vizionata la Muzeul Taranului Roman dupa 46 de ani de la lansare...
miercuri, 11 septembrie 2013
Margareta Paslaru va asteapta la Disney English, povesti inregistrate pe CD audio
Vineri și sâmbată, 13 și 14 septembrie, începând cu ora 11:30, Editura Litera și METRO Cash & Carry România vă invită la lansarea Disney English, o colecție de povești clasice însoțite de CD audio, în lectura Margaretei Pâslaru. Evenimentele vor avea loc în magazinele METRO Berceni (13 septembrie) și METRO Militari (14 septembrie), în zona de carte a acestora. Ambele evenimente sunt acțiuni din campania ”Pregătește-te de școală”, organizată de METRO Cash & Carry România.La eveniment, invitat de onoare va fi Margareta Pâslaru, îndrăgita actriță care a dat glas minunatelor personaje jucând rolul povestitorului. De asemenea, și Oana Sîrbu va intra alături de noi în lumea copilăriei și ne va vorbi despre importanța cărților pentru copii.
Evenimentele vor fi interactive: copiii sunt invitați să se joace și să citească, să asculte fragmente din povești în lectura Margaretei Pâslaru, să participe la concursuri și să obțină autografe. Vă invităm, așadar, la joc, copii, părinți și bunici, dar și pe toți cei care își doresc să intre în minunata lume a copilăriei!
joi, 8 august 2013
Margareta Paslaru - Evenimente...evenimente...
Margareta Paslaru, apreciata atat in Media cat si de public
.jpg)
.jpg)
sâmbătă, 1 iunie 2013
Margareta Paslaru este invitata la Bookfest - 1 Iunie Ziua Copilului 2013
SÂMBĂTĂ,1 IUNIE 2013
Sursa: GoKID!
10.00-19.00 Ateliere şi concursuri de lectură, joc, creativitate, integrame, teatru de păpuşi, precum şi alte surprize pentru copiii care iubesc cartea. Se acordă diploma de „Şoricel de bibliotecă”
11.00-12.30 Încheierea Campaniei de promovare a lecturii România citește-mă! Decernarea premiilor concursului de lectură România citește-mă!
Moderator: Lucia Ovezea
12.30-13.30 Program pentru copii de grădiniță: Basme… dar altfel, în limbile germană și română
13.30-14.30 Sesiune de autografe cu Margareta Pâslaru
14.30-15.30 Program pentru copii
„Să punem în scenă un basm? DAAA!“; pentru copii de peste 6 ani
sâmbătă, 24 noiembrie 2012
vineri, 23 noiembrie 2012
Margareta Paslaru va invita - sesiune de autografe la Gaudeamus
marți, 23 octombrie 2012
Margareta Paslaru poarta lorgnette la toate evenimentele
Va multumesc pentru flori, prezenta voastra iradia entuziasm la serata gazduita de libraria Carturesti. Miruna Meirosu a prezentat-o pe distinsa doamna Ruxandra Sararu care ne-a onorat cu o prezentare de exceptie. S-au format noi prietenii, s-au facut fotografii, amintiri pentru mai tarziu, si fireste autografe...prilejuite de propria carte "Eu si Timpul"
Ceaiul de fructe din samovar raspandea arome exotice in timp ce noii veniti savurau muzica live, in acompaniamentul muzicianului Calin Grigoriu. A fost o seara speciala ! Foto: Silviu Covaci
Abonați-vă la:
Postări (Atom)