Margareta Paslaru, longevitate creatoare pe multiple planuri: muzica, teatru, film, creatii muzicale, sustinerea tinerelor talente, CD-uri caritabile, actiuni de voluntariat. In 1968 a primit Discul de Aur premiul acordat de Consiliul de Stat pentru Cultura si Arta CSCA si Electrecord. 1969 i s-a inmanat prestigiosul trofeu M.I.D.E.M. (Marché International du Disque et de l'Édition Musicale, pe scena la Cannes - Franta ediția 1967/1968). Este prima solista de muzica usoara din Romania care a primit acest trofeu. In 2008 a fost onorata la Uniunea Compozitorilor pentru 50 de ani de activitate neintrerupta. A initiat in 2009 programul Banca de Alimente - Crucea Rosie. Artista pentru care au scris 65 de compozitori a inregistrat 793 de piese la Radio, TV si pe discuri pana in prezent, inclusiv 111 compozitii proprii declarate la UCMR-ADA. In 2018 au fost sarbatoriti cei 60 de ani creativi la Muzeul Literaturii Romane marcand deceniile 2000. Legendara artista a primit in USA 2002 Premiul Women of Excelence pentru initierea sarbatoririi zilei de 1 Iunie "International Children's Day". In 2016 Uniunea Autorilor si Realizatorilor de Film - UARF i-a oferit Diploma de Excelenta si clacheta "Artist plurivalent". Desemnata Primul Ambasador al Festivalului Tanar Sibiu, artista a primit Diploma "Platina valorii" in 2019. Premiul Academic si Trofeul UCIN pentru întreaga activitate i-au fost inmanate de prof.univ.dr. Laurentiu Damian la Gala Uniunii Cineaștilor 2021.

Margareta Paslaru ''O legenda vie a Romaniei o artista cu totul speciala'' Jurnalul National 2008

Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta expozitie de afise rare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta expozitie de afise rare. Afișați toate postările

joi, 14 ianuarie 2016

Margareta Paslaru - Actualitatea Muzicala 'Stelele filmului canta'

Sursa: Actualitatea muzicala_ nr.12_2015/ autor: Oana Georgesu
 
“Stelele fimului canta”
Lansarea albumului “Stelele filmului cantă” i-a reunit la Magazinul Muzica pe unii dintre cei mai iubiţi actori ai teatrului şi ai filmului romanesc. Ei au răspuns iniţiativei Margaretei Paslaru de a interpreta piese compuse de indrăgita interpretă pentru un scop nobil: ajutorarea artiştilor varstnici, cu probleme de sănătate şi cu o stare materială precară. Acest nou proiect muzical cu scop caritabil a fost produs de Uniunea Cineaştilor din Romania (UCIN) şi este o urmare firească a succesul extraordinar de care s-a bucurat albumul “Actorii cantă” (două volume). Lansat in 2014, drepturile de autor au mers atunci la Fondul de Solidaritate Teatrală, fond special deschis la UNITER pentru actorii in varstă şi bolnavi care s-au retras de pe scenă.

“Am conturat conceptul in 1993 şi, de atunci, fiecare CD, DVD şi audiobook lansat a avut o finalitate umanitarcaritabilă, inclusiv propria carte «Eu şi Timpul»” declara Margareta Paslaru intr-un interviu. “Am direcţionat banii incasaţi din drepturile de autor către Spitalul «Grigore Alexandrescu», către pensionarii Orchestrei Radio, UNICEF şi Crucea Roşie prin proiectul «Banca de Alimente», apoi către UNITER şi către tinerii de viitor care primesc «Premiul Anual pentru Originalitate», iar acum incasările vor merge către UCIN. Drepturile şi sumele rezultate din vanzarea CD-urilor facilitează procurarea medicamentelor costisitoare şi anumite tratamente de care au nevoie actorii. Nu ii putem uita pe aceia care au răspandit in lume gloria scenei romanesti şi a ecranului!”. La realizarea albumului “Stelele filmului cantă”, care cuprinde 21 de compoziţii proprii semnate Margareta Paslaru, orchestrate de George Popa, Andrei Kerestely, Călin Grigoriu (toate au fost inregistrate şi masterizate in studioul Jolt şi Andrei Kerestely), au contribuit pro bono caţiva dintre cei mai valoroşi actori, in frunte cu Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, Maia Morgenstern, Florin Zamfirescu, Rodica Mandache, Valentin Teodosiu, Eugen Cristea, Adriana Trandafir, Ştefan Velniciuc, Monica Davidescu, Alexandra Velniciuc, Jeanine Stavarache, Andreas Petrescu, Aurelian Temişan, Marian Ralea, Anca Sigartău, Silviu Biriş, Mihai Bisericanu, Marius Manole, Emilia Popescu, Ştefan Bănică jr. Şi Margareta Paslaru … cantă! Pe album a fost inclus cel mai longeviv şlagăr al Margaretei Paslaru, pe versurile Anei Blandiana, “Lasă-mi toamnă pomii verzi”, piesă interpretată impreună cu Florin Zamfirescu, Emilia Popescu, Marius Manole, Rodica Mandache, Anca Sigartău, Silviu Biriş şi Mihai Bisericanu. In memoria Constanţei Buzea artista interpretează piesa “Şi viaţa merge mai departe” pe versurile pe care poeta i le-a oferit interpretei in 1976, cu dedicaţie. Aceleiaşi autoare ii aparţine şi piesa care deschide albumul, interpretată de Maia Morgenstern - “Despotici in uimire”. A doua melodie cu care este prezentă pe album marea actriţă se intitulează “Nu vreau să moară florile de măr”. Margareta Paslaru mărturisea că a lăsat fiecărui actor libertatea de a alege piesa care ii place, iar Maiei Morgenstern i-au plăcut două melodii …

Există şi un inedit duet tată şi fiică Alexandra şi Ştefan Velniciuc, care interpretează piesa “Alergători de cursă lungă”. Foarte frumoase sunt piesele interpretate de vedetele teatrului de Revistă ”Constantin Tănase” Stela Popescu (“Păsările nu mor niciodată”, text Ovidiu Dumitru) şi Alexandru Arşinel (“Bunicii mei”, muzică şi text Margareta Paslaru).

A doua zi după lansarea de la “Muzica”, Margareta Paslaru a fost protagonista vernisajului unei inedite expoziţii de afişe găzduită de Muzeul Municipiului Bucureşti Palatul Şuţu. Expoziţia “Margareta Paslaru - Lasă-mi, toamnă, pomii verzi/ Uite, ochii mei ţi-i dau” prezintă o serie de afişe din cei aproape 60 de ani de carieră artistică, ce surprind cele mai interesante apariţii susţinute de artistă in ţară şi străinătate, dar şi filme care i-au marcat ascensiunea remarcabilă: de la afişe cu filmul “Veronica” (1972), la concertul-spectacol de muzică uşoară “Lasă-mi, toamnă, pomii verzi” (1981), pană la cele mai recente, ca de exemplu afişul “Medalionului Margareta Paslaru cu prilejul implinirii a 50 de ani de la debut”, organizat in Aula Palatului Cantacuzino pe 22 septembrie 2008. Margareta Paslaru şi-a făcut debutul radiofonic in 1959 cu piesa Chemarea mării (muzica George Grigoriu, text Mircea Block) care, in 1961, imprimată pe disc de ebonită, a bătut toate recordurile de vanzare la “Electrecord”. De-a lungul timpului 65 de compozitori i-au incredinţat creaţiile lor artistei (compozitorul George Grigoriu a numit-o pe Margareta Paslaru un “mit al muzicii uşoare romaneşti”), care a devenit ea insăşi compozitor şi textier. Cine nu a fredonat măcar odată şlagărul “Lasă-mi toamnă pomii verzi”, care a inspirat şi titlul expoziţiei de afişe?! Deopotrivă actriţă in teatru şi film, Margareta Paslaru nu a cantat doar muzică uşoară, ci şi muzică populară (la indemnul Mariei Tănase). Margareta Paslaru pregăteste şi un CD (single) in beneficiul victimelor de la Clubul “Colectiv”, o compoziţie proprie inspirată de versurile regretatului Virgil Carianopol “Cum să te las … cand nu mai poţi”  (Foto: Sebastian Oros)
W

joi, 31 decembrie 2015

Margareta Paslaru - activitati fructuoase in 2015 - succinta recapitulare


Ianuarie  8– interviu in revista OK Magazine “Evit turnul de fildes”
Februarie - Pregatirea noului CD de autor Margareta Paslaru, produs de UCIN "Stelele filmului canta"- 21 de compozitii  dintre care 10 cu textele artistei,  11 pe versurile poetilor consacrati, au beneficiat de noi orchestratii realizate de George Popa si Calin Grigoriu. Alti 14 actori au inregistrat pro bono in studioul Jolt si Andrei Kerestely 


Martie - Uniunea Cineastilor din Romania o desemneaza membra in juriul pentru acordarea Premiilor Nationale UCIN 


23 martie - invitata in spectacolul “Clipe de viata 2015" UNITER Margareta Paslaru a cantat compozitia proprie - muzica si text - "Veniti la Bucuresti" impreuna cu un grup din Corul Divina Armonie. Reprezentatia in beneficiul Campaniei Nationale “Artistii pentru Artisti a avut loc la Teatrul National Bucuresti.

https://www.youtube.com/watch?v=rmpgyMVpQNk


 16 aprilie  – interviu pe site-ul Romania pozitiva
30 aprilie  - Albumul cu amintiri rasfoit de... Margareta Paslaru – interviu Agerpres


 
3 mai  – invitata in emisiunea “Drumul lui Lese” – TVR2 interpreteaza bocetul “Bate, Doamne, lemnele”acompaniata la caval de Grigore Lese si propria compozitie inspirata de rugaciunea “Tatal nostru”


5 mai  – invitata la Gala Premiilor UCIN 2015; in calitate de membru al juriului de decernare a premiilor, Margareta Paslaru a inmanat Premiul pentru cea mai bună muzică originala compozitorului Paul Ilea pentru filmele „Planşa” si „Shakespeare by & by Căciuleanu"

 
23 mai  – invitata la Gala EUROPAfest 2015 Margareta Paslaru a inmant premiile pentru sectiunea Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti 2015 - categoria de varsta pana in 14 ani
25 mai – invitata la Galele UNITER 2015
 
29 mai  – Cu ocazia Zilei Internationale a Copilului Margareta Paslaru ofera micilor pacienti de la Spitalul Grigore Alexandrescu daruri din partea Crucii Rosii Romane si Reprezentantei Comisiei Europene in Romania
9 iulie – Agerpres publica “Documentar Margareta Paslaru la aniversare” video

 
10 iulie  -  “Premiul Anual Margareta Paslaru pentru Originalitate in progres” a fost inmanat tanarului regizor Dan Iliuta, chiar de catre artista.

 
11 iulie  – Interviu o ora in emisiunea TV “Dincolo de aparente” cu Florentina Fantanaru
https://www.youtube.com/watch?v=jHzRwNevVUs



9 octombrie  – invitata la Gala Crucea Rosie 2015, interpreteaza impreuna cu grupul Allegretto, propria compozitie, muzica si text “Veniti la Bucuresti”
 
19 oct. – 1 nov. Invitata sa promoveze CD-ul de autor “Actorii canta” vinde la propriu semneaza dedicatii zilnic la Universitate - Pasajul Festivalului National de Teatru

 
27 oct. Interviu o ora la Adevarul live

 

31 oct.  – Licitatie caritabila in beneficiul UNITER la ArtMark. Propria carte “Eu si Timpul” a fost adjudecata pentru 150 euro






20 nov. Interviu - emisiunea Observator Antena 1

22 nov.  – In emisiunea “Avanpremiere” realizata de Magdalena Tara la Radio Romania Cultural, artista  a promovat noul CD de autor 'Stelele filmului canta' - produs de Uniunea Cineastilor

 


23 nov.  – Lansarea CD-ului de autor "Stelele filmului canta" produs de UCIN in beneficiul actorilor cu probleme de sanatate; evenimentul a avut loc la magazinul Muzica in prezenta unora dintre actorii care au inregistrat pe CD compozitiile Margaretei Paslaru. O premiera pe disc, inregistrare-omagiu  in memoria poetei Constanta Buzea "SI VIATA MERGE MAI DEPARTE" Nr.21


24 nov.  - Vernisajul expozitiei de afise rare "Lasa-mi toamna, pomii verzi" - Muzeul Municipiului Bucuresti - Palatul Sutu. Veti putea vizita expozitia pana la 15 Ianuarie
 
https://www.youtube.com/watch?v=OWb3bB_ue-w
 


10 dec.  – Invitata in studioul Smart FM – interviu o ora realizat de  Marius Tuca
 
17 dec.  – Alaturi de voluntari a impartit daruri din partea Crucii Rosii micilor pacienti la Spitalul Grigore Alexandrescu. Programul pilot initiat de Margareta Paslaru la pavilionul celor arsi   "Vise frumoase copii" continua. Povestile soptite de artista pe audiobook-ul  'Basme fermecate'  reeditat la Curtea Veche se transforma in terapie-audio prin difuzoarele spitalului, alinand durerea suferinzilor.

 
*** Rubrica  miniatura 'Margareta prezinta pe...' a continuat pe tot parcursul anului sustinand tineri de viitor care interpreteaza fie muzica pop, fie jazz, opera, folk, rap, muzica clasica.
W

vineri, 27 noiembrie 2015

Dublu eveniment Margareta Paslaru

Dublu eveniment Margareta Paslaru vazut de Daniela Caraman Fotea
Sursa: Ultima ora.ro/ 25.11.2015 / autor Daniela Caraman Fotea
  
Luni 23 noiembrie,la magazinul Muzica a avut loc lansarea Cd-ului de autor STELELE FILMULUI CÂNTĂ: 21 de piese cunoscute și mai ales necunoscute (viitoarele noastre preferințe), ale înzestratei creatoare (orchestrații realizate de George Popa, Andrei Kerestely, Călin Grigoriu). Proiect al Uniunii Cineaștilor din România în beneficiul cineaștilor. ”Vitalitatea și pofta de lucruri frumoase ce vin în sprijinul semenilor o caracterizează pe Doamna Margareta”, declara Aurelian Temișan. Frumos și foarte adevărat. Îmi amintesc ce declara artista: ”Mi-am direcționat drepturile fie către Spitalul Grigore Alexandrescu, fie către pensionarii orchestrei Radio, UNICEF, Crucea Roșie – Banca de Alimente, UNITER, apoi către tinerii de viitor care primesc „Premiul Anual pentru Originalitate“ . De urmat… Iat-o revenind în declarații de ultimă oră:  Valoroși actori triumfă excelând de dragul colegilor vârstnici cu probleme de sănătate,  înregistrand pro bono… CD-ul de autor „Stelele filmului cântă” este darul nostru, confirmă solidaritatea breslei, la altitudine”.

Programul muzical se derulează în atmosfera șlagărului, prin vocile a 21 de actori, aleși cu pricepere de compozitoare, popularitatea fiind leit-motivul nominalizărilor; discul trebuie să se vândă foarte bine (și așa va fi).  Drepturile și sumele încasate din vânzarea CD-urilor facilitează procurarea medicamentelor costisitoare, a anumitor tratamente. Grija noastră se materializează, nu i-am uitat pe aceia care au răspândit în lume gloria scenei românești, a ecranului, declara Margareta.

Așadar, iată-i pe cei care benevol au realizat înregistrările (în studioul Andrei și Jolt Kerestely): Maia Morgenstern, Ștefan Velniciuc, Monica Davidescu, Stela Popescu, Eugen Cristea, Alexandra Velniciuc, Valentin Teodosiu, Jeanine Stavarache, Andreas Petrescu, Florin Zamfirescu, Margareta Pâslaru, Ștefan Bănică jr, Alexandru Arșinel, Adriana Trandafir, Aurelian Temișan, Marian Râlea, Anca Sigartău, Silviu Biriș, Mihai Bisericanu, Marius Manole, Rodica Mandache, Emilia Popescu; li se alătură și grupul Sound.

Actorul vine întotdeauna cu mare iubire către muzică; se vrea performant. Adeseori reușește, pentru că oferă cântecului câte ceva din uriașa sa zestre scenică: o inflexiune, un accent, o frazare aparte, diferențiate de obișnuit. Altfel spus, o sclipire a personalității.

Așteptam cu nerăbdare și curiozitate să o ascult pe MAIA MORGENSTERN. În cele două melodii încredințate a fost armonie. I-am simțit emoția. Cântul era curat. 
M-a bucurat duetul ALEXANDRA – ȘTEFAN VELNICIUC,  tată și fiică. Au beneficiat de un evergreen: Alergători de cursă lungă. Să le fie o cale deschisă și în muzică. Le doresc un repertoriu mai extins; cântă cu dăruire, vocile – luminoase, transmit bună dispoziție. 
Și MONICA DAVIDESCU  a primit un șlagăr al Margaretei – Ce bine-ar fi. Am apreciat strădania de a nu imita interpretarea originală. 
STELA POPESCU s-a folosit în piesa Păsările nu mor niciodată de bine cunoscuta ei artă a rostirii cuvântului; acum pe muzică. Invitația la meditație prin versurile regretatului meu coleg Ovidiu Dumitru, este emoționantă. Stela este și rămâne un unicat. 
Lui ANDREAS PETRESCU, pasionat și încrezător în drumul lui, îi doresc să fie la fel și pe cel muzical; o merită.Pansele negre duet Margareta Pâslaru-Florin Zamfirescu îmi consolidează o veche idee: indiferent de ce face, ce rostește, ce joacă, iată, acum și ce cântă, actorul nu face rabat de la o expresivitate fără fisură. 
În Fără să vrei, ȘTEFAN BĂNICĂ jr. își mlădiază vocea într-una dintre versiunile succesului său neîntrerupt. Un nou șlagăr! 
Ascultăm pe disc un ALEXANDRU ARȘINEL duios, emoționant în amintirile despre bunicii săi. Îl însoțim cu vibrantă aducere aminte; pentru fiecare dintre cei care ascultă imaginile evocate cu atâta delicatețe se păstrează copleșitor. 
Vocea de catifea a lui AURELIAN TEMIȘAN oferă o versiune originală evergreen-ului Dacă ai ghici. Spre finalul programului, ascultăm splendida piesă a Margaretei Lasă-mi toamnă pomii verzi interpretată cu grup solistic (actoricesc), minunată idee, vocea vedetei conducând autoritar ansamblul; mai apoi o pagină ce îngemănează temperaturi înalte ale simțirii: Viața merge mai departe,  muzică înaripată pe versurile hăruite ale poetei Constanța Buzea, oferite cu dedicație în 1976, compozitoarei. Sună ca un anunț înviorător  pentru cele pe care le așteptăm în continuare de la ideile MARGARETEI, adresate tuturor celor care  o ascultăm, o aplaudăm, o urmăm: noi cei din publicul ei fidel și recunoscător.

Mi se pare demn de consemnat la apariția acestui Cd, mesajul unei necunoscute, Veronica din Craiova, venit prin internet: ”Bogăţia faptei este bogăţia sufletului.” (Sfântul Teodor Studitul). Respect și admirație, pentru trăirea artistică și pentru gestul de solidaritate al artiștilor față de seniorii scenei românești! Pentru CD – bucurie a sufletului meu și un dar minunat de Sărbători pentru prieteni – voi da o fugă de la Craiova la București unde voi revedea o Constelație UNICĂ”.

Daniela Caraman Fotea
**
După lansarea de luni 23 noiembrie a CD-ului Stelele filmului cântă, disc de autor, Margareta Pâslaru ne confruntă cu o nouă și atractivă idée.

Marți 24 noiembrie  a avut loc vernisajul expoziției de afișe personale ale artistei, la Muzeul Orașului București,  – Palatul Șuțu. Dintre cele 90 de afișe donate Muzeului, domnul director Adrian Majuru a selecționat 50: urmărim o trecere în revistă a activității dotatei vedete, în muzica ușoară și populară, teatru, film, începând din 1963. Sunt mărturii ale vremii, consemnări, rememorări ale colaborărilor cu alese personalități: regizorul Liviu Ciulei, Maria Tănase, Toma Caragiu, Ștefan Iordache, Marin Moraru ș.a.  Afișul cu Gică Petrescu, al filmuluiVeronica, al Operei de trei parale de Kurt Weill, în care Margareta a  deținut rolul Polly și câte altele, dovezi ale succeselor majore din cariera vedetei, dar și jaloane ale vieții muzicale românești atât de bogată (odinioară…). Filme, turnee, concerte revin emoționant în memorie.
 
In același timp, se oferă privirii o istorie inedită a parcursului tipăriturilor de afiș; de la culoarea și textura hârtiei, corpul de literă, concepția grafică și punerea în valoare a elementelor de interes ale manifestărilor. Lecție pentru domeniu, totodată un act de cultură. Iată așadar două noi idei ale Margaretei, neobosită în a ne delecta, ca nimeni alta, cu surprize dăinuitoare.
Daniela Caraman Fotea

marți, 24 noiembrie 2015

Expozitia de afise Margareta Paslaru 'Lasa-mi toamna pomii verzi'

Sursa:bucurestifm.ro/ 24.11.2015/ autor Catalin.Duta
 
Evenimentele culturale ale zilei - fragment
EXPOZIŢII
La ora 14:00, în holul Palatului Suţu este vernisată expoziţia „Margareta Pâslaru – Lasă-mi, toamnă, pomii verzi/ Uite, ochii mei ţi-i dau”, ce aniversează 58 de ani de carieră artistică ai acestei muziciene printr-o serie de afişe de la cele mai interesante apariţii susţinute de ea, în ţară şi străinătate, dar şi ale unor filme care i-au marcat pe multiple planuri ascensiunea.

Bucuresti FM - Evenimentele culturale ale zilei de 24 nov. 2015 - "Expozitia Margareta Paslaru - Lasa-mi toamna, pomii verzi"


Imagini de la evenimentul anuntat si de Radio Bucuresti FM

W.

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Muzeul Municipiului Bucuresti o sarbatoreste pe Margareta Paslaru

Sursa: Radio Romania Cultural / 20.11.2015
 
Muzeul Municipiului București o sărbătorește, printr-o expoziție de afișe, pe Margareta Pâslaru, artista care a revoluționat muzica ușoară românească prin cei 58 de ani de carieră artistică.

Expoziția Margareta Pâslaru - Lasă-mi, toamnă, pomii verzi/ Uite, ochii mei ți-i dau aduce, în holul Palatului Suțu, o serie de afișe de la cele mai interesante apariţii susținute de artistă în ţară şi străinătate, dar și de la filme care i-au marcat pe multiple planuri ascensiunea. 
 
Expoziția va fi inaugurată în ziua de marți, 24 noiembrie, ora 14.00 fiind deschisă publicului până la data de 15 ianuarie 2016.
 
Expoziţia valorifică cariera de excepție a Margaretei Pâslaru printr-o suită de imagini retrospective, care au darul de a ne trezi nostalgii. De la afişe cu binecunoscutul film Veronica din 1972, la Concertul-spectacol de muzică uşoară Lasă-mi, toamnă, pomii verzi din 1981, până la cele mai recente apariţii ale artistei, cum ar fi afişul Medalionului Margareta Pâslaru cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la debut, organizat în Aula Palatului Cantacuzino la data de 22 septembrie 2008. În plus, expoziţia reprezintă o trecere în revistă a evoluţiei afişului în ultimele decenii, chiar şi din anii 1963, 1964 şi 1965.

Margareta Pâslaru și-a făcut debutul radiofonic cu piesa Chemarea mării, piesă care a bătut toate recordurile de vânzare la Electrecord în 1961. De-a lungul anilor, 65 de compozitori i-au încredințat creațiile lor artistei. Astfel, Margareta Pâslaru își creează un repertoriu vast, la care se adaugă șlagăre internaționale. Apreciata cântareață evoluează ca actriță în teatru și film, abordează muzica populară la îndemnul Mariei Tănase, începe să compună muzică și text - drept dovadă cel mai longeviv şlagăr componistic Lasă-mi toamnă pomii verzi, care a inspirat şi titlul expoziţiei noastre.

Să ne amintim că în 1994 compozitorul George Grigoriu o numea pe Margareta Pâslaru un mit al muzicii uşoare(‚Super Magazin’). Mai mult decât atât, Iuliana Tudor afirma, cu ocazia lansării CD-ului Margareta 70 la Sala Radio în noiembrie 2013: Mulțumesc Margaretei Pâslaru pentru exemplul uman care este, pentru artistul care este și pentru urmele importante pe care le lasă în fiecare inimă de român, de la cei mici până la cei mai mari. Mulțumesc și mă înclin așa cum ar trebui să o facem cu toții. Felicitări și toate cele bune.  
* Doar în ziua vernisajului de marţi 24 noiembrie 2015, Margareta Pâslaru va oferi autografe şi dedicaţii, în jurul propriei cărţi ‚Eu şi Timpul’, publicată la Editura Curtea Veche.
W

Arhivă blog