Margareta Paslaru, longevitate creatoare pe multiple planuri: muzica, teatru, film, creatii muzicale, sustinerea tinerelor talente, CD-uri caritabile, actiuni de voluntariat. In 1968 a primit Discul de Aur premiul acordat de Consiliul de Stat pentru Cultura si Arta CSCA si Electrecord. 1969 i s-a inmanat prestigiosul trofeu M.I.D.E.M. (Marché International du Disque et de l'Édition Musicale, pe scena la Cannes - Franta ediția 1967/1968). Este prima solista de muzica usoara din Romania care a primit acest trofeu. In 2008 a fost onorata la Uniunea Compozitorilor pentru 50 de ani de activitate neintrerupta. A initiat in 2009 programul Banca de Alimente - Crucea Rosie. Artista pentru care au scris 65 de compozitori a inregistrat 793 de piese la Radio, TV si pe discuri pana in prezent, inclusiv 111 compozitii proprii declarate la UCMR-ADA. In 2018 au fost sarbatoriti cei 60 de ani creativi la Muzeul Literaturii Romane marcand deceniile 2000. Legendara artista a primit in USA 2002 Premiul Women of Excelence pentru initierea sarbatoririi zilei de 1 Iunie "International Children's Day". In 2016 Uniunea Autorilor si Realizatorilor de Film - UARF i-a oferit Diploma de Excelenta si clacheta "Artist plurivalent". Desemnata Primul Ambasador al Festivalului Tanar Sibiu, artista a primit Diploma "Platina valorii" in 2019. Premiul Academic si Trofeul UCIN pentru întreaga activitate i-au fost inmanate de prof.univ.dr. Laurentiu Damian la Gala Uniunii Cineaștilor 2021.

Margareta Paslaru ''O legenda vie a Romaniei o artista cu totul speciala'' Jurnalul National 2008

Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta CD de autor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CD de autor. Afișați toate postările

joi, 1 martie 2018

Margareta Paslaru - despre noul album de autor 'Providenta'


Vibratii perpetuum mobile...
 
Fericită coincidență! 2018 marchează marea unire, 90 de ani de Radio, iar  pentru mine 60 de ani activi, de la debutul care a creat un impact durabil.  In 1968 serbam primii zece ani One-woman show cu trupa Rolf Albricht; aveam 25 de ani. Peste Ocean, am recapitulat 40 de ani activi  prin recitalul 'Vine, vine..Margareta' 1998, turneu in Canada si USA cu trupa Radu Goldis; apoi 2008 aniversarea celor 50 de ani in Aula Uniunii Compozitorilor .

Numeroase CD-uri au inclus compilatii cu piesele celor 65 de compozitori care m-au solicitat, sute de piese. Prin urmare, la aniversare 2018 va daruiesc proprii compozitii izvorate din preaplinul framantarilor.  
 
Risc de când mă știu, cu fiecare primă audiție, cu fiecare  emisiune TV, cu fiecare compoziție proprie, risc. Longevitatea creatoare, activitatea neîntreruptă pe multiple planuri, a perpetuat dinamica maturitatii roditoare. Un sambure de nebunie aprinde imaginatia, induce starea de transa.
 
Vorba ceea, câte petale, tot atâtea melodii nascute din stări sufletești răscolitoare. Noi duete, premiere discografice, muzică live din spectacol, la rubrica "arhivă sentimentala" O constanta in diversitatea albumului ramane starea descrisa de poetul Virgil Carianopol, in care m-am regasit:
 
"Sunt flacara, sunt jar, sunt para, merg printre oameni luminand...Si ard si ard asa intr-una...(compozitia Flacari)
 
Desigur, cel mai longeviv șlagăr componistic 'Lasă-mi, toamnă, pomii verzi" va fi prezent si prin glasul valorosilor actori care mi s-au alaturat. Desigur, nu putea lipsi  'Tatal nostru' piesa compusa in amintirea bunicii care m-a invatat rugaciunea si semnul crucii.
 
Renasc, redescopar parcursul devenirii, un canavas pictat cu simțiri, idei, vibrații, umbre și lumini. De unde încep? Cum? Darul ceresc intangibil se simte, nu se explica.
 
 Instinctiv, am păstrat melosul românesc  adăugând ritmuri contemporane. În fiecare deceniu am rezonat la prezentul acelei epoci, beneficiind de orchestrații ancorate în actualitate.  Multumesc orchestratorilor Andrei Kerestely, Calin Grigoriu, George Popa, Nicu Patoi, Radu Goldis, pentru flexibilitate, mi-au respectat armoniile, sugestiile, ceea ce a sudat colaborari de durata.
 
Multumim sponsorilor Ion Antonescu si UCIN  Producator: e-media Andrei Enescu  

Expresia artistică, propriul discurs voce-muzică-text purificat în adâncul ființei erupe descătușând libertatea in starea ei pura. Muzica transcende. Urme s-au păstrat în memoria afectivă a publicului, în media.
 
Muzica: Margareta Paslaru. Texte: Margareta Paslaru (1,2,6,7,8,13,16,19,20,21) Versuri: Ana Blandiana (3,12, 23), George Bacovia(4), George Tarnea (5,10) Oscar Wilde(9), Marius Tuca(11), Elena Farago (15), Constanta Buzea(25)
*
Visătoarea care luptă pentru visele sale, va invită să va procurați albumul aniversar 'Providența' în beneficiul Asociației Nevăzătorilor.
Veniti joi 29 Martie a.c. ora 13.00 la Magazinul Muzica :)

MOTTO: In tinerete ne straduim sa ne facem in nume
La maturitate trebuie sa folosim 'numele' spre binele altora"


joi, 15 decembrie 2016

Margareta Paslaru a fost onorata la Gala 'Femei de Succes' editia XIV

 Foto - Lucian Nastase
Prezentarea doamnei Prof. Mihaela Serban : Margareta Paslaru, artist plurivalent,  sarbatoreste 59 de ani de meserie pe multiple planuri, muzica, teatru, film, muzica populara, compozitii proprii,
voluntariat... prin recentul  album de autor "Cum sa te las?"  in beneficiul supravietuitorilor  de la 'Colectiv' - Sursa: Gala Femei de Succes 2016.

Sursa: Evenimentul Zilei - (...) Membrii juriului compus din 20 de personalități și 25 de jurnalisti au nominalizat peste 100 de femei de succes din toate doeniile, pentru anul 2016. (...) Fragmente
Generația de aur în muzica ușoară: Stela Enache, Mirabela Dauer, Angela Similea, Margareta Pâslaru
Caritate: Andrea Marin, Principesa Margareta, Mihaela Geoana, Margareta Paslaru








W

miercuri, 22 iunie 2016

Recenzie 'Cum sa te las?' album de autor Margareta Paslaru

Sursa: cimec.ro – 17.06.2016 – autor Daniela Caraman Fotea

Generozitatea Margaretei
(Daniela Caraman Fotea – 17 iunie 2016)
Am citit cândva: marii artiști sunt modești. Am verificat înțeleptele, adevăratele cuvinte de multe ori. 

În cazul MARGARETEI PÂSLARU adaug: marii artiști sunt și generoși. Ce dăruiește ea? De bune decenii, o voce specială, unicat, arzând în vâltoarea emoției, comunicând; o creativitate puțin obișnuită unui interpret pentru care au scris aproape 70 de compozitori din elita muzicii noastre! Ultimele discuri ale Margaretei oferă un alt argument imbatabil pentru cele afirmate în titlu: drepturile de autor ale interpretei au fost cu regularitate oferite celor în nevoi. Mai mult: nu cunosc vreun mare artist care să fi mers în spitale să citească povești micilor bolnavi...

Cel mai recent CD al Margaretei – Cum să te las?, album de autor, poate fi considerat unbest of al șlagărelor ei. Este un imn către iubire: cea de toate bucuriile, față de părinți, de soț, de familie, de cei apropiați ei. (Nu uită Margareta, o pasiune a ei de o viață:Amanții mei sunt cărțile-nțelepte pe versuri de Agatha Grigorescu Bacovia). Ce florilegiu de poezie mai reunește Cd-ul! Virgil Carianopol, Elena Farago, Mariana Dumitrescu, George Bacovia, Ion Minulescu, Romulus Vulpescu, Ana Blandiana, Mihai Eminescu. Desigur și creațiile ei. Încununarea fiind smerita rugăciune Tatăl nostru în mirifica orchestrație a lui Radu Goldiș...

Booklet-ul discului trece în revistă gesturile de omenie ale Margaretei. De această dată, drepturile ei de autor sunt oferite, cu concursul Casei Discografice Eurostar, al lui Paul Stângă, SUPRAVIEȚUITORILOR DE LA CLUBUL COLECTIV... Ce verzi sunt pomii sufletului Margaretei! (Lasă-mi, toamnă, pomii verzi rămâne, chiar după multe, multe audiții, una dintre marile mele preferințe...)
Îi doresc Margaretei să-i fie întoarse, pe măsură, bucuriile, pe care ni le aduce prin interpretarea, creativitatea și generozitatea ei, toate, HĂRUITE...

http://www.cimec.ro/Muzica/Cronici/DCFotea208.html
___________________________________________________________

W

joi, 19 mai 2016

"Cum sa te las?" CD de autor Margareta Paslaru in beneficiul supravietuitorilor de la clubul 'Colectiv'


Va invitam la lansarea albumului de autor Margareta Paslaru "Cum sa te las?"

Sunteti asteptati luni, 30 Mai, ora 18.00 la intalnirea lunara de la clubul Colectiv.

Fiecare album vandut alina o suferinta. Sa nu pierdem sansa de a face un bine!​
 
Multumim echipei Casei de Discuri Eurostar pentru sustinerea conceptului caritabil pe care l-am propus, in beneficiul supravietuitorilor de la clubul 'Colectiv'
                                                                               Margareta Paslaru

miercuri, 11 martie 2015

Margareta Paslaru 'Actorii canta' un gest de solidaritate

“Actorii canta”, un gest de solidaritate in beneficiul Campaniei Nationale Artistii pentru Artisti

Implica-te in Campania Naţionala Artistii pentru Artisti! Trebuie doar sa comanzi cd-ul de autor "Actorii canta", un proiect de suflet al Margaretei Paslaru.
autor: in data 10.03.2015

Mai multi actori, artisti indragiti de public, au raspuns invitatiei lansate de Margareta Paslaru de a se alatura proiectului “Actorii canta”.
Emilia Popescu, Marius Manole, Maria Buza, Mihai Bisericanu, Marius Bodochi, Silviu Biris, Mirela Jienescu, Rodica Mandache, Corina Chiriac, Florin Zamfirescu, Ovidiu Niculescu, Anca Sigartau, Gelu Nitu si bineinteles Margareta Paslaru sunt vocile pe care le poti auzi pe CD-ul “Actorii canta”.
Incasarile si drepturile rezultate din vanzarea acestui CD ajung la Campania Nationala «Artistii pentru Artisti», organizata, an de an, de UNITER in beneficiul artistilor cu probleme de sanatate care s-au retras de pe scena.

Toate incasarile din vanzarea CD-ului, care costa 20 de lei, vor fi donate Fondului de Solidaritate Teatrala (Cont: RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agentia Piata Amzei), fond special deschis la UNITER.

http://www.elle.ro/news/actorii-canta-un-gest-de-solidaritate-beneficiul-campaniei-nationale-artistii-pentru-artisti-406003/

W

miercuri, 25 februarie 2015

Margareta Paslaru este invitata la Gala 'Artistii pentru Artisti'

Solidaritatea Teatrală iese la rampă. UNITER a lansat apelul umanitar către teatrele din Bucureşti şi din ţară şi speră ca numărul celor care se alătură demersului nostru social – susţinerea artiştilor cu probleme de sănătate şi existenţă – printr-un spectacol jucat sub semnul "Artiştii pentru Artisti", să fie cel puţin la fel de mare ca în anul trecut. Pentru că putem schimba lucrurile în bine şi prin intermediul teatrului. 

Campania Naţională "Artiştii pentru Artişti" ajunge anul acesta la ediţia cu numărul XIV şi va avea ca moment de vârf un nou spectacol-eveniment produs de UNITER. În 23 martie la Sala Studio a naţionalului bucureştean.

Până atunci, Cd-ul ACTORII CÂNTĂ apărut anul trecut prin imensa implicare a doamnei MARGARETA PÂSLARU va lua drumul teatrelor. Acolo îşi va găsi cumpărători dornici de muzică bună şi de susţinerea unei nobile cauze umanitare.

W
 

vineri, 2 ianuarie 2015

'Ideile Margaretei'..Paslaru apreciate de Daniela Caraman Fotea

Foto Ioana Chirita - 'Nocturne'
Daniela Caraman Fotea despre 'Ideile Margaretei'

IDEILE MARGARETEI... 
…se derulează în crescendo; dobândesc înveșmântări inedite, emoționante, cu urmări benefice, nu doar artistic: pentru că MARGARETA PÂSLARU – la ea mă refer, și-a făcut o regulă de viață în a-și ceda drepturile materiale cuvenite pentru discuri, celor în nevoie, copiilor dar și artiștilor de vârsta a treia. Așa se recomandă și CD-ul care marchează finalul acestui an: ACTORII CÂNTĂ, editat de UNITER, FONDUL DE SOLIDARITATE TEATRALĂ, în beneficiul Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști - ediția 2014”.
 
Margareta ne oferă un program de autor – compozitor: piese noi și mai vechi (între ele și câteva interzise altădată la difuzare; un exemplu, cea cu titlul ...Se ...bâlbâie...!). Orchestrațiile sunt noi, profesional concepute, cu fantezie ritmică și armonică de Călin Grigoriu (majoritatea), George Natsis, Mircea Drăgan, George Popa, Andrei Kerestely. Reîntâlnirea cu arta lui Radu Goldiș fiind la rândul ei delectantă. Masterizare Jolt și Andrei Kerestely.
Ideea salutară a Margaretei a fost alăturarea în florilegiul interpretării a vocilor unor artiști ai scenei teatrale, mulți aflându-se la prima lor întâlnire cu Euterpe. Recunosc: actori cu talent vocal au existat în context (Florin Piersic, Ștefan Iordache). Dar, distribuția, alegerile compozitoarei au fost acum, salutare: varietatea aparițiillor – 12 – pe scena ...audio crează o extraordinară diversificare a mijloacelor de expresie, fiecare protagonist valorizând o cât mai bogată zestre a artei actorului. Lesne de remarcat cum de la o strofă la alta, chiar de la un vers la altul registrul se schimbă.
 
Ce fantezie, ce emulație! Emoția, ineditul, copleșesc. Cu un ingredient neașteptat: în atmosfera (aproape a) fiecărei piese, se simte, așa ca o străfulgerare, o sugestie a timbrului Margaretei... cea mai apropiată fiind Emilia Popescu. Maria Buză este excepțională, (ca de altfel în tot ce face). Are și o partitură superbă pe versurile unicat ale Agathei Grigorescu Bacovia: Amanții mei sunt cărțile-nțelepte... Mihai Bisericanu declara într-un interviu că a simțit cântând, o nespusă libertate. O și transmite! Silviu Biriș – o mare surpriză; glas agreabil, modulații neașteptate ale verbului, temperament. Întâlnirea, momentul de suprapunere, de topire a timbrului său cu sonoritea violoncelului măiestru condus de virtuozul Ștefan Cazacu, este o secvență antologică. Rodica Mandache găsește în melodia Pasiunea accente de ...midinetă! Mirela Jienescu – moment de candoare printr-o voce suavă. Shakespeare-anul Marius Bodochi, împlinește dramatismul printr-o perfectă rotunjire a silabei, sunetul glasului îi evocă imaginea impresionantă. Marius Manole nu cântă: parcurge o incantație... Corina Chiriac nu ne lipsește de umor. Gelu Nițu are sensibilitatea din poveștile lui Creangă. Florin Zamfirescu – sincer, nu mi-l închipuiam cântând, modulează și... literele! Ovidiu Niculescu ne poartă în ambianța interpretărilor moderne.
 
Suntem în permanență captați de noi și noi mesaje expresive. Dorești revenirea la audiții. Rezultatul este și el neașteptat: reauzirea nu epuizează. Discul face parte dintre cele pe care le păstrezi aproape, apelându-l ori de cîte ori dorești o bucurie. Împlinită și de secvența duhovnicească a muzicii creată pe rugăciunea Tatăl Nostru.
 
Discul Margaretei nu părăsește atmosfera șlagărului. Am căutat să-mi conturez o preferință între piesele – altele decât secvența numită mai înainte. A fost greu pentru că programul se cere ascultat în integralitate, în căutare și dobândire a satisfacției sonore.
 
Și încă un gând: Margareta, prin ideea de distribuție aleasă a conceput un scenariu, un fel de emisiune înscenată, așa cum semnau odinioară la Televiziune un Alexandru Bocăneț, Titus Munteanu, Cecilia Silvestri... Impecabilă îngemănare de muzică, vers și interpretare.
 
Parafrazând hit-ul notoriu al Margaretei care încheie programul – Lasă-mi, toamnă, pomii verzi, interpretat de întreaga garnitură solistică, pot formula pentru Margareta și inspirația ei mereu înnoită o rugă: Lasă-i, Doamne, pomii verzi...
W
Sursa: Sursa: cimec.ro / autor Daniela Caraman Fotea / 28.10.2014
W
 

duminică, 26 octombrie 2014

Margareta Paslaru prezinta pe ... Marius Bodochi si Mihai Bisericanu

Vizitatorii vor primi dedicatii  pe CD-ul cumparat - 'Actorii canta'.

Voi fi prezenta si luni, 27,  intre orele 17.00 si 19.00 in Pasajul Universitatii  la standul Festivalului National de Teatru.

Incasarile sunt donate campaniei 'Artistii pentru Artisti' - UNITER - Fondul de Solidaritate Teatrala.

Va invitam sa audiati un fragment din emisiunea 'Espresso de week end' cu Daniela Ivanov.

Compozitia proprie - muzica si text - 'Libertatea nu se invata' a fost orchestrata de Calin Grigoriu.
Inregistrarea, in studiourile Jolt si Andrei Kerestely


http://www.trilulilu.ro/margareta-paslaru-prezinta-cd-ul-actorii-canta#ref=profil

Multumim celor care si-au procurat CD-ul 'Actorii canta'!
W

duminică, 22 iunie 2014

Margareta Paslaru - interviu revista VIP - CD 'Actorii canta'

"Stiind ca prin muzica vom putea face o diferenta in viata celor care s-au retras de pe scena cu probleme de sanatate, am simtit ca trebuie sa continui si dupa Gala anuala "Artistii pentru Artisti" la care am raspuns" 

  http://www.revistavip.net/Interviul_saptamanii/Margareta_Paslaru_Actionati_dupa_cum_va_indeamna
        

Margareta Paslaru: "Actionati dupa cum va indeamna inima"

Adaugata 2014-06-20, la ora 07:47:23
Margareta Paslaru: "Actionati dupa cum va indeamna inima"       Un CD surpriza, cu melodii special alese si interpretate de unii dintre cei mai indragiti actori – Emilia Popescu, Marius Manole, Maria Buza, Mihai Bisericanu, Marius Bodochi, Silviu Biris, Mirela Jienescu, Rodica Mandache, Corina Chiriac, Anca Sigartau, Florin Zamfirescu, Ovidiu Niculescu, Gelu Nitu si Margareta Paslaru – piese intrate deja in cutuma muzicala, precum: „Lasa-mi, toamna, pomii verzi”, „Turneul", „Libertatea nu se invata”...., „Fericirea mult visata”.

Margareta Paslaru si UNITER s-au gandit ca pot face mai mult pentru artistii pe care i-au admirat si pe care inca-i apreciaza. Si publicul le poate urma exemplul. Cel mai la indemana e sa cumpere acest CD. Incasarile se vor dona in Fondul de Solidaritate Teatrala, fond special deschis la UNITER.

Prin muzica, cea mai pura si delicata arta, multi pot sa-si atinga scopul. Mai ales ca, dupa cum simplu spune Ludwig van Beethoven, „muzica este graiul sufletului. Ea starneste in noi, nu instincte, ci gandurile cele mai profunde”.

Ce va leaga de lumea artistica, mai precis, de actorii din Romania?
Profesez de 56 de ani in lumea artistica. Au fost 63 de compozitori care mi-au incredintat lucrarile lor, inregistrand astfel sute de melodii. In 1962, maestrul Liviu Ciulei mi-a incredintat rolul Polly, devenind partenera lui Toma Caragiu, jucand cu Rodica Tapalaga si George Maruta in piesa “Opera de trei parale” de Bertolt Brecht; aproximativ 400 de reprezentatii. Tot la Teatrul L.S. Bulandra m-au remarcat regizorii de film care m-au disstribuit alaturi de actorii Marin Moraru, Stefan Iordache, Ion Dichiseanu, Ileana Stana Ionescu, Dem Radulescu, Emeric Schaffer, Grigore Gonta, Cornel Coman, ceea ce m-a apropiat de universul artei dramatice.

Cum a fost munca de concepere, creare, a CD-ului “Actorii canta”? Ce intamplari amuzante cu actorii, peripetii, ati avut?
Ideea m-a urmarit ani buni; aveam compozitii cu texte proprii "Timpul", "Alergatori de cursa lunga","Pasiunea", "Spune tu care stii atat de multe" "Turneul", "Duminica fara el", etc. Dar si altele, inspirate de versurile poetilor consacrati: Lucian Blaga, Ion Horea, Virgil Carianopol, Ion Minulescu, Mihai Eminescu, Elena Farago, Agatha Grigorescu Bacovia, Ana Blandiana, lucrari cu miez, care se pretau interpretarilor actoricesti. Stiind ca prin muzica vom putea face o diferenta in viata celor care s-au retras de pe scena cu probleme de sanatate, am simtit ca trebuie sa continui si dupa Gala anuala "Artistii pentru Artisti" la care am raspuns.

Invitata fiind la premiera piesei “Sex” a Teatrului Metropolis, am aplaudat intreaga distributie, inclusiv pe Emilia Popescu. Ne-am imbratisat dupa spectacol si i-am spus ca am compus si inregistrat o melodie de dragoste (muzica si text) ce i s-ar potrivi in spectacol: "Sa fie oare adevarat?".

Ne-am revazut, i-am dezvaluit Emiliei conceptul "Actorii canta" daruindu-i CD-ul de autor "Margareta - 50 de ani de la primul disc" pentru a-si alege o piesa. Entuziasmul ei mi-a dat curajul de a realiza vechiul vis.

Actrita si-a mai dorit "Fericirea mult visata", orchestrata de George Natsis, inregistrata tot in studioul Jolt si Andrei Kerestely si apoi "Turneul" compozitie pe care a solicitat-o, spre bucuria mea. Majoritatea orchestratiilor au fost create si altele refacute cu fler de Calin Grigoriu un artist-chitarist, profesionist cu care am colaborat si la CD-ul “Margareta70”.

Factorul decisiv in alegerea distributiei a fost timbrul vocal aparte, am mizat pe elementul de “surpriza”... De pilda, duetul Rodica Mandache si Marius Manole, Mihai Bisericanu in duet cu Marius Bodochi, Florin Zamfirescu primul duet cu… subsemnata. Maria Buza, Corina Chiriac, Gelu Nutu, Mirela Jienescu, Ovidiu Niculescu, Anca Sigartau, Silviu Biris, au inregistrat cand au avut un moment liber, stiut fiind faptul ca actorii au agenda incarcata cu turnee, repetitii, premiere.

Pentru bucuria cu care au raspuns chemarii, le multumesc! Daruirea fiecarui artist devine efigia sufletului generos. De altfel, impreuna am filmat piesele incluse pe CD. Va fi un "Special Show" produs de Bianca Sarateanu si regizat de Aurel Badea.

Il voi felicita si pe tanarul architect Andrei Stefan Sabau, autorul elegantei grafici.
 
Va dedicati constant actelor de caritate. De unde aceasta inclinare a dvs. catre actele de filantropie?
De fapt, sunt dedicata muzicii, artelor in general. Donatiile deriva din creatii inregistrate, puse in vanzare. Inca din 1993, LP-ul si apoi CD-urile, chiar si rolul povestitorului jucat in audiobook-ul “Basme fermecate” de H.C. Andersen la editura Curtea Veche au o finalitate umanitar-caritabila. Mi se pare firesc sa daruiesc dubla bucurie, atat ascultatorilor, cat si celor aflati in impas.

Ce alte evenimente pentru ajutorarea aproapelui ati avut anul acesta?
Un alt vis, pentru care am luptat din 2007 a devenit realitate la Spitalul Grigore Alexandrescu. Este vorba despre instalarea difuzoarelor in saloane, atat pentru anunturi de urgenta, incendiu, cutremur, evacuare, cat si pentru povesti.

Am lansat noul program audio "VISE FRUMOASE, COPII" soptind istorioare pe audiobook-ul “Basme fermecate” editat la editura Curtea Veche. Difuzandu-le in pavilionul celor afectati de arsuri, povestile au efectul de a le abate teama de injectii, operatii, calmandu-le durerea. Multumita echipei conduse de directorul spitalului Prof. Dr. Dan Mircea Enescu, micii pacienti adorm linistiti, in lumea basmelor...

Cum primesc romanii aceste initiative?
CD-ul “Margareta 70” editat de Fundatia Radio Romania s-a epuizat, in beneficiul programului meu drag, “Banca de Alimente” - Crucea Rosie. Vom afla cum se va vinde si CD-ul „Actorii canta” impreuna cu un tabloid de la noi-incasarile vor fi directionate catre Fondul de Solidaritate Teatrala UNITER - Campania nationala “Artistii pentru Artisti”.

Ce mesaj aveti pentru cititorii nostrii?
... un mesaj de dragoste... Actionati dupa cum va indeamna inima! "In tinerete ne straduim sa ne facem un nume... La maturitate, trebuie sa folosim «numele» spre binele altora!".

Va multumim…

W

duminică, 8 iunie 2014

Margareta Paslaru prezinta pe...Gelu Nitu la 'Espresso de week-end' cu Daniela Ivanov


Actorul Gelu Nitu,  a interpretat compozitia Margaretei Paslaru (muzica si text) "Spune tu care stii atat de multe" - o piesa inclusa pe noul CD 'Actorii canta'. Ascultati:

http://www.trilulilu.ro/margareta-paslaru-prezinta-pe-gelu-nitu


Incasarile rezultate din vanzarea CD-ului vor fi donate campaniei Artistii pentru Artisti, Fondul de Solidaritate Teatrala - UNITER.

Va invitam sa urmariti Espresso de week-end, cu Daniela Ivanov, duminica, de la 7.20 la 9.00.

Aceasta rubrica se incadreaza in programul "Voluntarii muzicii" initiata de Margareta Paslaru cu ani in urma. 

 

Multumim Alex Buzica, pentru asistenta!
W

joi, 29 mai 2014

Margareta Paslaru - Gala VIP categoria Cultura proiectul 'Actorii canta'


Felicitari artistilor prezenti pe CD-ul de autor 'ACTORII CANTA' produs de Margareta Paslaru  in beneficiul Campaniei Artistii pentru Artisti' - Fondul de Solidaritate Teatrala UNITER:

Emilia Popescu, Marius Manole, Maria Buza, Mihai Bisericanu, Marius Bodochi, Silviu Biris, Mirela Jienescu, Rodica Mandache, Corina Chiriac, Florin Zamfirescu, Ovidiu Niculescu, Anca Sigartau, Gelu Nitu si Margareta Paslaru:):)




 


W

marți, 5 iulie 2011

Actualitatea Muzicala - CD de autor Margareta Paslaru

Dacă spunem Margareta, ştim că este vorba de Margareta Pâslaru, un fenomen al muzicii noastre uşoare, care continuă să ne uimească şi să ne bucure prin vivacitate, forţă şi mai ales creativitate.
Căci CD-ul editat de Electrecord conţine numai compoziţiile sale, atât piese din arhivele casei de discuri (admirabilă munca Mioarei Panaite - redactor de disc), cât şi lucrări mai noi, cum ar fi „Fericirea mult visată” - loc 2 în Topul românesc 2010.
Este evident gustul sigur cu care Margareta şi-a ales textele, majoritatea fiind de fapt poezii de înaltă ţinută literară semnate de Lucian Blaga, Ion Minulescu, Elena Farago, Virgil Carianopol, Ana Blandiana, Ion Horea, Agatha Grigoresu Bacovia, dar şi versuri ale reputaţilor Ovidiu Dumitru şi Eugen Rotaru.
De subliniat, lucru mai puţin cunoscut, că Margareta are talent literar de primă mână, versurile sale (la nu mai puţin de 9 cântece) ridicându-se cu mult peste nivelul unor simple „texte”. Deşi albumul are o durată generoasă, conţinând 24 de cântece şi un emoţionant „Tatăl nostru” în final, nu cuprinde toată creaţia componistică a Margaretei. Câteva fragmente din creaţiile timpurii ne sunt oferite într-un potpuriu mult prea scurt, de 5 minute, ceea ce dovedeşte că acest album putea fi cu uşurinţă unul dublu . Muzică şi voce (deseori şi texte) – Margareta Pâslaru – un adevărat disc de autor, un album de aur. De menţionat că Margareta donează drepturile de autor către campania „Artişti pentru artişti” -UNITER.



Sursa: Actualitatea Muzicala nr. 3 – martie 2011

http://www.ucmr.org.ro/Texte/AM-2011-03.pdf
v

Arhivă blog