"Am fost copilul unui secol bolnav, cu nesanşa de a mă naşte într-o parte de lume unde, ani mulţi, s-a experimentat pe oameni un sistem asocial, conceput de genii ale răului, măcinând vieţi, deturnând destine, inversând valorile, pervertind suflete, siluind conştinţe. N-am fost nici victimă, nici călău, poate doar un cobai ceva mai rezistent. Şi totuşi, cu o viaţă interesantă. Începută în regat, continuată în republici populare, apoi socialiste, cu regim de gulag, ajungând astăzi la statul de drept, de drept comun, postrevoluţionar, şi gândind la dreptatea lui Nicolae Iorga, care a spus că la o revoluţie, filozofii tac, martirii mor şi gunoaiele ies la suprafaţă. În timpul vieţii mele, am alergat de nebun prin două secole, 20 şi 21, prin două milenii, 2 şi 3, nu mai ştiu când şi cum am ajuns un om care aduce râsul. Poate am moştenit de la mama mea, un anume simţ al umorului, amestecat de multe ori cu sarea din lacrimă. Oricum, aceste rânduri nu se vor despre itinerarul unui vehicul plin cu regrete. Prin viaţa mea, ca o alee lungă, au zăbovit oameni importanţi, mulţi artişti nepereche, pentru care am scris, pe care i-am filmat, lăsând în urma noastră dovezi eterne că românul ştie de glumă. Am avut norocul să trăiesc între Oameni-Oameni şi, din fericire, m-am vaccinat adesea cu ser anti-jigodie. Multe din zilele mele senine au purtat nume de femei frumoase şi m-au onorat cu prietenia lor mai toţii actorii cu stea în frunte, ai acestei ţări triste, plină de umor, vorba poetului", scria Dan Mihăescu.
Sursa: MEDIAFAX - fragment
