Autor: Anca Nicoleanu
22 Iun 2013 - 00:05
La ceas de aduceri aminte, Margareta Pâslaru, ea însăşi o mare artistă, povesteşte despre Maria Tănase şi despre cum a marcat-o întâlnirea cu cea supranumită “Pasărea măiastră” a cântecului popular românesc.
“În toamna anului 1962, maestrul Liviu Ciulei m-a ales pentru rolul Polly din piesa “Opera de trei parale” de Bertold Brecht". Ca urmare, am abandonat cursurile Facultăţii de Drept - Ştiinţe Juridice. Repetiţiile aveau loc atât la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra (sala Izvor), cât şi la sala de lângă Grădina Icoanei. După prima lectură a textului, la repetiţii, am întâlnit şi restul distribuţiei: Toma Caragiu - partenerul meu, Jules Cazaban - tatăl, Rodica Tapalagă, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Dumitru Furdui, Mimi Enăceanu – mama, şi, Maria Tănase.
Discreţia dânsei, modestia şi disciplina atât pe scenă, cât şi în cabină, aveau darul de a-mi disipa, cumva, temerile debutului actoricesc, la cei 19 ani ai mei. Prin oglinda din cabină o observam pe Maria, avea părul grizonat, ondulat natural, ceea ce adăuga la distinsa-i înfăţisare. Statura medie, armonioasă, era dominată de privirea ochilor expresivi. Îmi ţineam răsuflarea când o auzeam lucrând asupra unor replici: “Băgaţi-vă <> în teacă... veţi vedea voi cine-i Jeny Spelunca”... Profunzimea glasului pătrudea, iar atitudinea necesară rolului, convingea.
Ascultându-mă din culise cum interpretam “songuri” de Kurt Weill potrivit indicaţiilor regizorale - adică vorbind pe muzică - dânsa m-a tras deoparte şi mi-a spus: “Ascultă, fă... tu trebuie să cânţi muzică populară, ascultă-mă pe mine, că-s vulpe bătrână”. Uluită de atenţia acordată, nu am îndrăznit să cânt folclor, în perioada următoare. Abia după trista despărţire din 1963, i-am urmat îndemnul de-alungul celor 55 de ani de meserie pe care îi aniversez anul acesta. Încheiam fiecare recital de muzică uşoară susţinut în ţară sau în străinatate, cu folclor, mulţumindu-i în gând Mariei. A avut fler!
Am păstrat în suflet şi acea amintire a unei zile de toamnă cu lumina blândă când, după repetiţii, m-a invitat în strada Popa Nan, unde locuia. Dorea să-mi dezvăluie “comoara” costumelor brodate de mână, păstrate într-un cufăr sculptat ca în basme.
Muzica pe care a înnobilat-o punându-şi amprenta unică, mulţimea care a inundat Calea Victoriei conducând-o spre locul de veci, confirmă - dacă mai era nevoie - că valoarea mult iubitei Maria rămâne, iar răutăţile unor persoane mărunte nu-i pot umbri efigia iconică."
